Centenarul Marii Uniri. Contribuția argeșenilor și muscelenilor în Primul Război Mondial

0
594

        Primul război mondial s-a declanşat la data de 15/28 iulie 1914 odată cu declaraţia de război adresată Serbiei de către Austro-Ungaria ca urmare a asasinării la Sarajevo, în Bosnia-Herţegovina, a prinţului moştenitor al imperiului, arhiducele Franz Ferdinand şi a soţiei sale Sofia, de către studentul sârb Gavrilo Princip. Cel din urmă făcea parte din organizația secretă ultranaționalistă sârbă ,,Mâna Neagră” – cunoscută și sub numele de ,,Uniune sau Moarte” – și care milita pentru eliberarea Bosniei și Herțegovinei de sub ocupație austro-ungară, asasinatul fiind de fapt un act de răzbunare față de dubla monarhie care intrase în posesia provinciei sârbești doar din anul 1908.

      Timp de doi ani (1914-1916), România și-a declarat neutralitatea față de conflictul mondial, însă Ion I. C. Brătianu, prim-ministru al țării noastre, având sprijinul familiei regale, a majorității clasei politice și a opiniei publice, a inițiat negocieri diplomatice cu Antanta (Marea Britanie, Franța și Imperiul Țarist) prin care a reușit să obțină de la aceste mari puteri recunoașterea drepturilor țării noastre asupra provinciile locuite în majoritate de români din componența Imperiului Austro-Ungar, adică Bucovina de Nord și Transilvania. Astfel se face că, pe data de 4/17 august 1916, la București, în casa lui Vintilă Brătianu, reprezentații României semnau convenția politică și convenția militară de aderare la Antanta – alianță militară denumită și Tripla Înțelegere.

          În noaptea de 14 spre 15 august 1916, trupe ale armatei române au început luptele în trecătorile Carpaților spre a pătrunde în Transilvania și așa a debutat epopeea participării țării noastre la ,,Marele Război”, care avea să facă posibilă constituirea României Mari la 1 decembrie 1918. Cu sacrificiul celor peste 600.000 de români, civili și militari, morți, grav răniți, prizonieri și dispăruți, după capitularea Germaniei și aliaților ei (Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Bulgaria), România se afla în tabăra învingătoare a Antantei și astfel s-a putut declanșa procesul politic de unire cu provinciile vecine locuite de conaționali: Basarabia pe 27 martie 1918; Bucovina de Nord pe 15 noiembrie 1918; Transilvania pe 1 decembrie 1918, actul de unire al acestei provincii cu Regatul României fiind decis în prezența a peste 100.000 de locuitori care au luat parte la ceea ce a fost numită pe bună dreptate Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

         Aportul uman și material al locuitorilor județelor Argeș și Mușcel la înfăptuirea României Mari a fost semnificativ, atât prin miile de soldați care au făcut sacrificiul suprem pe câmpurile de luptă ale Războiului Întregirii Neamului, dar și prin activitatea unor oameni politici și militari, dintre care amintim pe cea a membrilor familiei Brătianu (Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu și Constantin I. C. Brătianu), a generalului Constantin Christescu, originar din Pădureți, județul Argeș (comandant al Armatei a I-a în 1917 și subșef al Marelui Cartier General Român în decursul anului 1918), Ion Antonescu (cu gradul de maior, a activat ca șef birou Operații în cadrul Armatei I), Ion Mihalache (ofițer combatant și decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul”) și mulți alții.

           De amintit și faptul că preț de aproape două luni (octombrie-noiembrie 1916), în zona de lNord de Câmpulung Mușcel, unități române au ținut piept atacurilor repetate ale a trupelor germano-austro-ungare care încercau să pătrundă în Vechiul Regat, Mausoleul de la Mateiaș stând mărturie erosimului acestora. A urmat dureroasa retragere a autorităților române, a armatei și a unei părți a populației în Moldova (noiembrie 1916), iar pentru mai bine de doi ani (1916-1918), Oltenia, Muntenia și Dobrogea, deci inclusiv teritoriile celor două județe Argeș și Mușcel, s-au aflat sub o dureroasă ocupație militară a trupelor Puterilor Centrale, caracterizată prin execuții sumare, rechiziții forțate, distrugeri de bunuri private, dar și din cele ale statului român (mai ales sedii de instituții administrative și școli).

           În vara anului 1917, Regimentele 4 Argeş şi 30 Mușcel au participat la sângeroasele lupte pentru apărarea Moldovei, ultimul teritoriu românesc rămas neocupat de armatele Puterilor Centrale. Dintre actele de eroism ale soldaţilor celor două regimente s-au evidenţiat cele din bătălia de la Mărăşti (24 iulie – 1 august 1917), ofițeri ai celor două regimente primind cea mai înaltă decorație a armatei române: ,,Ordinul ,,Mihai Viteazul”. De asemenea, conform Înaltului Decret No. 928 din 21 august 1917, dar și personal, în zona numită Poiana Țigăncii de pe Dealul Mare, regele Ferdinand a decorat drapelele celor două unități cu Ordinul militar ,,Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

       Enumerăm în cele ce urmează cele mai importante unități militare care au fost constituite în majoritate din locuitori ai fostelor județe istorice Argeș și Mușcel în perioada Primului Război Mondial: Regimentul 4 Infanterie, Regimentul 28 Infanterie (,,Radu Negru”), Regimentul 6 Artilerie, Regimentul 15 Artilerie (din județul Argeş), Regimentul 30 Infanterie, Regimentul 44 Infanterie și Regimentul 70 Infanterie (din județul Mușcel). Dintre alte forțe militare în care argeșeni și mușceleni au mai fost înrolați, enumerăm: Regimentul de Escortă Regală, Regimentul 2 Vânători, Regimentul 2 Artilerie Cetate, Regimentul 2 Grăniceri, Regimentul 2/27 Obuziere ș.a.

 

LĂSAȚI UN MESAJ