Sicriul Regelui Mihai va fi dus de la București la Curtea de Argeș, acolo unde va fi înmormântat, cu Trenul Regal. De asemenea, Casa Regală a anunţat că în ziua înmormântării, sâmbătă, 16 decembrie, după ceremonia din Piaţa Palatului Regal, trupul neînsufleţit al Majestății Sale va fi dus pe un afet de tun până la Patriarhie

Trenul Regal a fost inaugurat în 1928

Comandat de Statul român în anul 1926, sub domnia Regelui Ferdinand I, Trenul Regal a fost fabricat la Milano și livrat României în anul 1928, după moartea regelui. În cei aproape 90 de ani de la punerea sa pe calea ferată, Trenul Regal al României a parcurs mii de kilometri. Regi și regine, precum și lideri politici din anii 1948-1989 au vizitat țara în lung și-n lat cu mijlocul de transport regal. Așadar, primii zece ani din istoria trenului sunt legaţi de Regina Maria, Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Regele Carol al II-lea.

Istoria României e legată foarte mult de Trenul Regal

Pașii Reginei Maria și ai Regelui Carol al II-lea au fost purtat de celebrul tren legal atât în călătoriile din țară, cât și în cele din străinătate. În plus, același tren a adus peRegina Mamă Elena în țară, în anul 1940, când s-a întors din exil. Tot Trenul Regal este cel care a purtat Familia Regală pe tragicul drum al exilului, în ianuarie 1948.

În 3 ianuarie 1948, după abdicarea forţată, Regelui Mihai a părăsit România cu Trenul Regal care a plecat de la Sinaia. Pe peron, familia regală a mers printre două şiruri de militari care fuseseră instruiţi să stea cu spatele la rege, pentru a evita contactul vizual. Atunci ușile trenului și ferestrele au fost acoperite de obloane.

Regele Mihai, al cărui trup neînsuflețit va fi dus, pentru ultima oară din Capitală la Curtea de Argeș, a călătorit foarte mult cu Trenul Regal în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Astăzi, aproape centenar, Trenul Regal e păstrat impecabil.

Trenul este compus din cinci vagoane: Vagonul Sufragerie, Vagonul Regelui, Vagonul Reginei, Vagonul Invitaţilor şi Vagonul Casei MS Regelui.

După revenirea în țară a Familiei Regale, Trenul Regal a fost pus din nou în funcțiune, iar povestea continuă…