Cine e elevul care a desenat logo-ul câștigător?

0
570

      Un elev în clasa a IX-a de la liceul I. L. Caragiale din Bucureşti, Nicolae Ioan Dobrinescu, este cel care a desenat lupul dacic, ce va fi folosit ca logo în 2019 pentru preşedinţia României la Consiliul Europei. Tânărul s-a declarat dezamăgit de unele dintre reacţiile stârnite de victoria sa.

           Pentru că logo-ul său a fost cel câştigător, elevul a primit  şi un premiu în bani, 3.000 de euro, şi o vizită la Bruxelles, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

         Nicolae Ioan Dobrinescu a ţinut un discurs de acceptare al premiului, în care a explicat cum a reuşit să creeze logo-ul:   „Mulţumesc fratelui meu mai mare, că de la el am aflat de concurs. L-am văzut cum se străduia să facă un desen, de aceea m-am ambiţionat şi eu, m-am închis în cameră şi, timp de două ore, am lucrat la desen“.

         De asemenea, elevul s-a declarat dezamăgit de reacţiile negative venite din partea unor necunoscuţi: „Din păcate am remarcat cu tristeţe că oameni care nu mă cunosc au scris lucruri nepotrivite despre mine. Acest logo a fost făcut din tot sufletul. Pentru mine, Uniunea Europeană trebuie să fie sigură pe sine, puternică, da, ca un lup, un lup care, din câte am învăţat la istorie, este prezent în istoriile tuturor culturilor europene.“  

      Ministerul Afacerilor Europene, care pregăteşte preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România în prima parte a anului 2019, a organizat, în colaborare cu Ministerul Educţiei, un concurs pentru stabilirea logo-ului de ţară. Concret, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a dat o circulară prin care elevii şi studenţii erau îndemnaţi să propună un logo pentru România. Potrivit unor surse diplomatice, Ministerul Afacerilor Europene a primit 122 de variante de logo.

Clasamentul final al concursului pentru logo:

        Printre persoanele aflate în juriu se numără Rareş Bogdan, realizator al emisiunii „Jocuri de putere“ de la Realitatea TV, Bogdan Chirieac, analist politic, Oana Cociaşu, preşedinte Consiliul Român pentru Publicitate, Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor, membru corespondent al Academiei Române, secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, publicitarul Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas“, şi Dana Grecu, realizator al emisiunii „Adevăruri Ascunse“, Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ