Istoria, așa cum a fost. Experimentul Pitești

0
593

  Istorie cumplită. Fără doar și poate. Nemernic făptuită și nemilos trăită. Cu peste șase decenii în urmă. În nordul orașului, aproape de râu. Într-un spațiu carceral zice-se fără egal. Cu faimă rea pe mapamond. Într-un Pitești pășind și el spre infern. Cel roșu și negru deopotrivă. Pornit pe ”reeducare”. Cu orice chip. Fie și prin tortură. Demonică. Țurcaniană…

  Istorie grea. Întunecată. Rememorată recent încă o dată. Prin altă-ntâlnire* a celor de-atunci (inevitabil tot mai puțini) cu ceia vrând, azi, să-i asculte. Spre neuitare firească. A ce a fost odiosul experiment. Iadu` de lângă calea ferată. Temuta închisoare comunistă. De tristă notorietate. Stigmat de neșters pentru urbe. Chiar dacă celulele de ieri sunt astăzi birouri de firmă, și nu muzeu cuvenit…

  Altfel spus, la sfârșit de Răpciune, prezentul e gazdă trecutului, binevenit. Istoriei noastre dezonorante, în speță. De neignorat și, cu siguranță, de nerepetat. Cine fu prezent avu de-nvățat…

Adrian SIMEANU

  *Al XVII-lea simpozion internațional ”Experimentul Pitești”. Reeducarea prin tortură, Pitești, 2017

LĂSAȚI UN MESAJ