,,Ana, mon amour” – la Festivalul de Film de la Berlin

0
658

Cel mai aşteptat film românesc al anului 2017, „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (9-19 februarie) şi va putea fi vizionat în cinematografele din România din 3 martie, la scurt timp după premiera internaţională. După ce a câştigat „Ursul de Aur” c518039l-640x400-b-898efe3fu pelicula „Poziţia copilului”, regizorul Călin Peter Netzer revine pe marile ecrane cu un nou film ce explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om. „Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

399 de filme sunt prezentate oficial în competiție, însă proiecțiile vor fi mai multe, pentru că unele filme vor fi proiectate de mai multe ori. 125 dintre acestea au fost regizate de femei.

cezar-paul-badescu

,,Ana, mon amour” pornește de la romanul ”Luminița, mon amour”, al cărui autor, piteșteanul Cezar Paul Bădescu, a scris și scenariul filmului.

Printre celebritățile care vor participa la cea de-a 67-a  ediție a Berlinalelor se numără starurile hollywoodiene Richard Gere, Ethan Hawke, Cillian Murphy și Robert Pattinson, starurile din Australia, Geoffrey Rush și Hugh Jackman, iar din Europa participă Cécile de France, Penélope Cruz, Catherine Deneuve și Kristin Scott Thomas. Cinematografia germană este reprezentată de actorii  Nina Hoss și Moritz Bleibtreu, sau de August Diehl, Bruno Ganz și Hanna Schygulla.

Filmele vor fi proiectate în toate cinematografele orașului, iar centrul festivalului de află la Potsdamer Platz.